INNOBYTE deschide înscrierile în noul program de internship plătit, desfășurat în perioada 1 iulie – 30 septembrie 2015.
“Suntem în căutare de talente noi cu care să completăm echipa Innobyte și ne dorim să aducem lângă noi cât mai devreme colegi plini de energie și pasionați de web development și e-commerce. De aceea, am pus la punct acest program de internship complex, care se va desfășura pe o perioadă de 3 luni, în care 8 mentori (6 pentru programare, 1 pentru testare si 1 manager de proiect) sunt pregătiți să împărtășească din experiența lor și să răspundă întrebărilor celor selectați să facă parte din program” Alin Dobra, CTO, Innobyte
Programul se adresează studenților de la Facultatea de Automatică și Calculatoare din cadrul Universității Politehnice București, studenților de la Academia de Studii Economice, cu precădere celor de la Cibernetică, dar și celor de la Facultatea de Matematică-Informatică din cadrul Universității București. Tehnologiile cu care vor lucra și pe care Innobyte le utilizează cu succes sunt: Symfony, Angular js, API Rest, Capifony, Jenkins, Ionic framework, Git. Nu sunt excluse nici alte discipline în cazul în care aplicanții dovedesc o experiență minimă de lucru sau training pe programare, quality assurance și management de proiect.
Noutatea pe care o aduce acest program este tocmai includerea în structura de training a unor poziții disponibile, cu mentori dedicați, și pentru discipline adiționale, dar extrem de importante în desfășurarea activității unei companii de web development: quality assurance (testare) și management de proiect în domeniul IT, unde mentor este un manager de proiect cu certificare Magento Solution Specialist, PMP și SCRUM.
“Toți mentorii alocați programului nostru de internship sunt profesioniști cu o experiență semnificativă în spate pe domeniile în care activează și îi asigurăm pe cei care aplică că vor învăța foarte multe într-un timp foarte scurt. Iar dacă din toamnă doresc să se alăture echipei Innobyte, îi anunțăm că vom avea posturi disponibile pentru oameni care pot aduce valoare proiectelor noastre!” Alin Dobra, CTO, Innobyte
Studenții care doresc să facă parte din program pot aplica din pagina dedicată: https://internship.innobyte.com sau trimițând CV-ul la adresa de mail [email protected].