Innobyte, una dintre cele mai importante companii românești specializată în software development pentru eCommerce, a înregistrat în 2021 o cifră de afaceri de 10,6 milioane lei, în creștere cu 21,24% comparativ cu anul precedent, și un profit net de 2,7 milioane lei, cu 21,87% peste cifrele din 2020.
În ultimul an, portofoliul de clienți Innobyte a crescut cu 30% și a extins colaborările cu cei existenți. De asemenea, compania a demarat proiecte noi în industria Pharma, un domeniu care a prins avânt în mediul online în ultimii doi ani de pandemie, deschizând, astfel, colaborarea cu o nouă industrie.
“Veniturile Innobyte din 2021 sunt peste obiectivele noastre financiare și au fost posibile datorită abilității echipei și capacității de a prelua clienți cu proiecte de mare complexitate, care presupun respectarea unor standarde înalte de cod și de securitate”.
Cătălin Șomfălean, CEO Innobyte.
Compania a încheiat anul 2021 cu 39 de specialiști eCommerce. Pentru anul în curs, Innobyte își propune să crească numărul acestora până la 50 de colegi, având poziţii deschise pentru programatori Magento 2 și programatori NodeJS și ReactJS cu diferite niveluri de experienţă, dar și pentru specialiști în echipa de Quality Assurance și Project Management.
Estimări 2022: creștere cu 10% a cifrei de afaceri
În 2022, Innobyte își propune creșterea cu 10% a veniturilor, consolidarea poziției de dezvoltator de soluții de top pentru eCommerce și extinderea capabilităților în această direcție – atât în acord cu trendurile globale în industrie, cât și din perspectiva platformelor utilizate pentru dezvoltarea magazinelor online.
“Suntem în permanență la curent cu ce apare nou în domeniu și observăm câteva trenduri interesante care vor începe să prindă contur și în România. Live commerce este un astfel de trend, branduri care includ Live streaming în platformele lor online pentru a-și crește vânzările și a se desprinde de competiție. Marketplace-urile, magazinele online specializate și hyper-personalizarea experiențelor de shopping sunt, de asemenea, tendințe de luat în seamă pe care noi, la Innobyte, suntem pregătiți să le implementăm în magazinele online din România”..
Cătălin Bordei, Managing Partner Innobyte
Pentru consolidarea poziției sale pe piață și extinderea portofoliului de clienți, compania ia în considerare și crearea de soluții eCommerce proprii, dedicate digitalizării IMM-urilor.
O altă prioritate o reprezintă investiția în oameni și în consolidarea echipei interne. Anul trecut, Innobyte a luat decizia de a oferi posibilitatea membrilor echipei să lucreze remote pe termen nelimitat, fără a le impune revenirea la birou, reușind astfel să atragă angajați și din alte orașe decât București.
„Oamenii sunt cea mai importantă resursă a noastră, iar începând cu 2022 intenționăm să alocăm sume semnificative pentru a ne extinde echipa și a dezvolta noi competențe tehnice. Estimăm că vom începe prin alocarea a 10% a cifrei de afaceri pe anul în curs către acest demers și atragerea de noi clienți. În contextul recentului conflict armat din Ucraina, luăm în calcul inclusiv un program de susținere a specialiștilor din programare, cărora să le oferim joburi în cadrul Innobyte, cu posibilitatea de relocare în România”..”
Cătălin Șomfălean, CEO Innobyte