Întrucât suntem foarte interesați de dezvoltarea de aplicații mobile, această conferință ne-a stârnit imediat interesul. Ne-am decis să participăm pentru a avea o viziune mai clară asupra pieței din România de mobile apps și a observa tendințele.
Subiectul primei zile a fost „Operators, Publishers, Developers and last but not List… Clients businesses”. Moderatorii au fost Adrian Seceleanu, Editor Business Hi-Tech la Ziarul Financiar, Cosmin Pachiu, PM Mobile Department & Special Projects la Mobilio.ro și George Buhnici, iLikeIt.
Am aflat tendințele în consumul de conținut și folosirea noilor tehnologii, prezentate de către Andreea Coca, Research Consultant Cercetare Calitativă, Gfk România. Suntem generația mereu conectată, înconjurată de tehnologie. Ne folosim telefoanele mobile ca o extensie a cunoștințelor noastre și a experiențelor de viață.
Românii au cheltuit 250 milioane euro pe smartphone-uri în 2012, cu o creștere de 37%, comparativ cu 2011. Aceștia au cheltuit ep tablete aproximativ 66 milioane de euro. Totuși, cheltuielile lor lunare pentru aplicații mobile ating doar un milion de euro.
Când vine vorba de vizualizarea de emisiuni TV online, avem următoarele durate:
- Telefon: 5 minute
- Tabletă: 9 minute
- Laptop: 29 de minute
- Smart TV: 43 de minute
Putem spune că o diagonală mai mare ajută la un consum mai bun J
Între 2010-2011 s-a înregistrat o creștere de 86% în valoarea cumpărăturilor realizate online. În 2012 s-au înregistrat vânzări total de 25 miliarde de dolari, existând estimări pentru 2016 de 86 miliarde de dolari.
În ceea ce privește plata online pentru accesul la video-uri, românii preferă să plătească prin sms, dar se remarcă o creștere interesantă a plășilor prin PayPal. În cazul VOYO.RO, 65% plătesc prin SMS.
Am aflat și că pe piața dezvoltatorilor de aplicații mobile există 1,8 milioane de competitori. Inovaţia şi nişarea sunt condiţia supravieţuirii.
Alexandru Drăgoiu, Director General eBoda, ne-a mărturisit că tabletele se schimbă de la an la an, comparativ cu calculatoarele. eBoda nu vine cu aplicații pre-instalate pe tabletele comercializate, datorită politicii Google – „găsești orice, oricând”, în marketplace. Asta, totodată, ar crește costul unei tablete.
Dan Bulucea, Country Manager Google România, a discutat despre nevoile din spatele tabletelor, de ce au apărut ele. Ca factori principali în utilizarea tabletelor și smartphone-urilor regăsim dorința de mobilitate, cloud-ul și interactivitate (cu prietenii, cu familia).
În general, folosim dispozitivele pe care le avem la îndemână, în locația în care ne aflăm. Majoritatea device-urilor folosite devin utile pentru consumator datorită aplicațiilor pe care le au instalate. Reprezentantul Google ne-a spus că search-urile sunt de 5 ori mai numeroase de pe device-urile mobile, comparativ cu desktop-uri. 57% dintre utilizatorii de Internet mobil realizează și cumpărături online.
eBoda a remarcat o deschidere mai mare a consumatorilor către tabletele cu 3G, cu diagonale de 7-8”.
SERIOUX, alt brand românesc prezent la conferință, s-a arătat interesat de device-urile multiple ce se pot conecta la televizor. Ei estimează că în 2017 vor exista mai multe tablete decât PC-uri.
Televizorul pare un trigger important pentru căutare: oamenii reacționează la știri, reclame, căutând detalii online.
O prezență interesantă a avut-o Monica Lupașcu, Avocat, Cyberlaw.ro, care ne-a prezentat procedurile legale ce trebuie realizate o dată cu dezvoltarea unei aplicații mobile. Trebuie să avem drept de autor, drepturi asupra mărcilor, drepturile brevetului, drepturi asupra desenelor industriale, drepturile terților (ale altor dezvoltatori, deținători de platforme de aplicații mobile, end-useri).
Trebuie să avem grijă la datele cu caracter personal, întrucât avem obligația de a asigura siguranța preluării și prelucrării datelor.
De reținut:
- Nu se lucrează fără NDA;
- Toate mărcile trebuie înregistrate;
- Protejează-ți consumatorii.
Sursă poză: Zf.ro