Ziua a doua la ZF Mobilio ‘13

Cine se trezește de dimineață ajunge la… ZF Mobilio! Cea de-a doua zi a conferinței a fost dedicată „mAdvertising, mShopping, mPayments” și a fost structurată în 5 paneluri.

Primul panel își propunea să aducă față în față operatorii de telefonie mobilă. Am aflat astfel că Vodafone este dorește să educe consumatorii telecom din România în a folosi aplicațiile mobile. În prezent, Vodafone a înregistrat peste un milion de descărcări ale aplicațiilor sale. Ovidiu Paraschivescu, Smartphone & Internet on Mobile Lead la Vodafone România, ne-a spus că biblia unul dezvoltator de aplicații mobile trebuie scrisă din feedback-ul primit din partea clienților.

SAMSUNG

Am aflat mai multe și despre aplicațiile cu care aceștia se mândresc, între care ne-a trezit interesul aplicația Salvamont.

Despre Cosmote și strategiile sale de piață am aflat de la Bogdan Țibrin, Data & Handset Development Manager. Politica lor spune că la aplicațiile lor au acces doar abonații propriii și cei care se conectează prin WiFi-ul de la Romtelecom. Mi-a plăcut aplicația RadarMe pentru că o poți cumpăra doar pentru o perioadă, pentru a avea parte de ghidare prin GPS (de exemplu dacă pleci o săptămână cu mașina în Austria și ai nevoie de ajutor pe șoselele sale, plătești doar pentru perioada concediului și gata!).

Utilizarea aplicațiilor mobile demonstrează necesitatea unui consum de date. În România, oamenii își folosesc smartphone-urile în principal pentru a-și citi e-mailurile și știrile.

Se pare că Apple este văzut ca „referința maximală”, atunci când vine vorba de app-uri. Vodafone consideră că „viitorul este dat de preferințele clienților”. Tot reprezentanții acestei companii au observat că banii, în România, vin din aplicațiile de nișe, nu din cele de masă. Cinemagia, spre exemplu, are în medie 500,000 de utilizatori pe lună. Totuși, o aplicație nu trebuie să fie de sine stătătoare, ci, ideal, ar fi să fie interconectată cu altele, Vodafone dorind să creeze astfel un ecosistem.

În panelul doi s-a discutat despre „Cum fac primul milion din aplicații”. Andrei Pitiș, Angel Investor a punctat foarte frumos: cum măsori de fapt un milion? Vorbim totuși despre potențialul unei afaceri, nu despre valoarea per-se a acesteia. Recomandarea acestuia este să pornim devreme la drum, încă din momentul în care avem ideea (sau Power Point-ul de prezentare a acesteia). Un parteneriat cu un jucător mare din TELECOM poate influența foarte mult evoluția aplicației. Să nu uită și de patentele pentru proprietate intelectuală ce trebuie obținute!

Blackberry își dorește și el să câștige vizibilitatea în țara noastră, fiind conștienți că banii obținuți sunt direct proporționali cu efortul investit (spre exemplu, o portare a unei aplicații dezvoltate pe Android ar dura o zi).

Reprezentantul Microsoft ne-a spus că există deja 60 de milioane de licențe la nivel global de Windows 8 vândute – deci încă o piață de exploatat pentru dezvoltatori!

Am aflat și filosofia Voucherry: „facem bani din fapte bune”. Ei cred că o aplicație trebuie să fie o extensie a unui business. Dacă o aplicație reușeste să rezolve o problemă concretă, atunci cu siguranță vei găsi și utilizatori dispuși să plătească.

Panelul 3 a avut ca temă „Mobile Shopping- o nouă revoluție”.

Doina Costache, nomofoba de la Google, a adus câteva clipuri interesante în discuție:

Cunoașteți adevărata valoarea a universului mobile? În cadrul conferinței am avut parte și de un Google Hangout cu Ian Carrington, Director Mobile Solutions la Google UK. Am aflat că jumătate din populația Germaniei deține deja un smartphone. Legat de versiunile mobile ale site-urilor, am aflat că cine nu are una… va rămâne în curând cu mult în urmă. Să vă mai spun că știu pe cineva care face site-uri mobile teribil de bune? J

Am ajuns într-o etapă bizară, în care consumatorii au câștigat încrederea în cumpărăturile online și mobile, dar nu au la dispoziție site-uri eficiente care să-i ajute.

Mihai Păun, CEO Asscend Net Solutions, spune nu bannerelor în cadrul aplicațiilor mobile. Utilizatorii ar fi destul de supărăcioși. Am aflat și de aplicația Oliviera, pe care o vom testa în curând, printr-o comandă de mâncare la birou.

Despre aplicațiile educaționale am aflat în cel de-al patrulea panel. O piață extrem de mare, care încă nu are suficiente oferte.

Ultimul panel a adus în discuție „Marketing: Brands go Mobile”. Așa cum spunea și Ian, brandurile trebuie să fie prezente în cât mai multe medii, urmărind aceeași identitate. Mi-a plăcut franchețea cu care Nir Refuah, General Manager MRM Worldwide Romania, a recunoscut că încă nu știe nimic despre piața din România, dar cunoaște foarte bine tendințele internaționale, care vor veni și la noi.

SAMSUNG

Viitorul se scrie cu device-urile mobile. Poate chiar ceva imens ce poate fi împăturit și pus bine în buzunar. Trebuie să încercăm să oferim valoare utilizatorilor pe termen lung. Totuși, o aplicație fără promovare nu va ajunge unde trebuie, așa că trebuie dezvoltate campanii creative și în mediul online și pe mobil.

Am aflat de încă o campanie drăguță, derulată pe mai multe medii, pentru a stârni mobilitatea:

Mugur Pătrașcu, Managing Partner iLeo, ne mărturisește că este încă… la început în industria mobile, deși eforturile sale însumează 6 ani.

Ca date despre situația actuală în România, avem următoarele:

  • 7 milioane utilizatori Gmail și Yahoo
  • 5,4 milioane utilizatori web
  • 6,5 milioane cu conturi pe Facebook
  • 8 milioane de conexiuni active mobile (iar în 2012 erau 5 milioane, în 2011 erau 2011)
  • Comunitatea de smarphone este la fel de mare ca cea de Facebook

Ne aflăm acum în a patra viață a mobilului:

  • Viața 1: apariția telefoanelor mobile și a apelurilor voce
  • Viața a 2-a: sms-urile
  • Viața a 3-a: Internet
  • Viața a4-a: aplicațiile și device-urile performante

Conferința nu se putea încheia fără premierea celor mai bune aplicații mobile dezvoltate de români, în cadrul Galei „Mobilio Awards”. Luând în considerare nivel de creativitate&Inovaţie, Design grafic; User experience; Funcţionalitate și rezultatele fiecărei aplicații, s-au anunțat următorii câștigători:

IMG_2234

1. Best use of Location Services – Bronz: i-rewind; Argint: getlokal; Aur: Auto.ro

2. Best entertaimnet App – Bronz: orasulmeu; Argint: Les 3 Vallee; Aur: Zonga

3. Best game – Bronz: Photogotchi; Argint: Fănică şi asaltul microbilor; Aur: Ninjaku Training

4. Best Use of Mobi advertising – Bronz: Prim Ajutor; Argint: iLOK8 Metro; Aur: Wallet Buzz

5. The most innovating App – Bronz: Clever Taxi; Argint: i-rewind; Aur: Zonga

6. Best Mobisite – Bronz: BestJobs.ro; Argint: Lectia de Prim Ajutor; Aur: Hotnews mobil&tablet

Noi îi felicităm și sperăm că la anul să fim și noi în fruntea clasementului, cu o aplicație proprie!

Leave a Comment

Your email address will not be published.

Scroll to Top